Trenurile vor avea întârzieri între 40 și 60 de minute, vineri și sâmbătă, ca urmare a restricțiilor de viteză necesare din cauza caniculei, informează Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
„Menționăm că la nivelul întregii rețele feroviare au fost introduse restricții de viteză începând cu ora 10.30, întârzierile înregistrate, în medie, la aceasta oră fiind de 30-40 de minute/tren. Măsura de reducere a vitezelor de circulație, în anumite intervale de timp în care temperaturile depășeșc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranța traficului feroviar și, de asemensea, este aplicată de toate administrațiile de cale ferată”, se mai precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de CFR.
Potrivit reprezentanților companiei, în perioada de caniculă, temperaturile înregistrate la nivelul șinei sunt cuprinse între 50 și 55 de grade.
În perioadele caniculare, personalul de întreținere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară (însoțiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șină etc.), iar în timpul zilei, mai spun cei de la CFR, se reduce viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă cu 20-30 km/h pe durate bine determinate, astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în depline condiții de siguranță.